În psihologia umanistă, se obișnuiește să ai încredere în client, în ceea ce știe despre sine, în faptul că are resurse interne și capacitatea de a face cea mai bună alegere în situația în care s-a dezvoltat pentru el. Aceasta este o situație foarte neobișnuită pentru societatea noastră. Mulți au crescut în familii în care părinții decideau ce, cum și când ar trebui să facem sau să nu facem. Apoi, la grădiniță și la școală, am fost învățați ce este bine și ce este rău, ce este bine și ce este rău. Iar sistemul de rating ne-a învățat că există criterii prin care putem sau nu îndeplini standardele general acceptate. Și acest gând stă atât de ferm în capul nostru - a ne conforma, a fi ceva, a realiza, a încerca, a schimba în bine. Și, de asemenea, ajută-i pe alții în această problemă dificilă - schimbare. Ne place să dăm sfaturi, să ne apărăm punctul de vedere, considerându-l corect, să dăm sfaturi, să ajutăm la luarea deciziilor. Care sunt aceste nevoi ciudate? În munca mea, întrebarea mea principală este cât de mult pot și ar trebui să vorbesc despre sentimentele mele și părerile mele despre ce vine clientul la mine. De exemplu, o fată tânără vine la mine și îmi spune că îi este foarte greu să construiască relații cu alte persoane, se ceartă cu fetele cu care locuiește în cămin și i se pare că toată lumea este împotriva ei. Își bat joc de ea, râd de ea și pun la cale ceva la spatele ei. Și este atât de bună și corectă, face totul așa cum trebuie, încearcă să-și facă prieteni, face pași spre tine. Una dintre modalitățile de a-și rezolva problema este să-și dea seama ce face greșit, ce poate fi schimbat în comportamentul ei, ce în acțiunile ei provoacă o astfel de reacție din partea celorlalți. Pot vorbi despre cum mă simt ca răspuns la comportamentul ei, cum ar fi ceea ce mă irită și ceea ce mă îndepărtează. Și voi încerca să o schimb. Pare a fi o modalitate foarte logica si corecta. Ce voi face ca psiholog cu orientare umanistă? O voi asculta, îi voi accepta fiecare decizie, o voi întreba ce se întâmplă cu ea, ce simte, cum trăiește corpul ei. O voi accepta așa cum a venit la mine. Nu voi spune niciodată că a făcut ceva rău. Voi fi curios, o sa ma intereseze de ce a facut asa sau atat, pentru a-i intelege exact sentimentele, logica, felurile ei de a lua decizii. Voi afla ce vrea ea însăși, cum poate fi rezolvată situația în cel mai bun mod pentru ea. Și de acord, de acord. Voi fi absolut încrezător că va lua singura decizie corectă pentru ea însăși. Această situație de acceptare completă și încredere va fi neobișnuită pentru ea. Poate provoca multă anxietate și sentimente neplăcute. Și în aceste momente o voi sprijini. Acest lucru îi va adăuga cu siguranță energie, acțiunile ei vor deveni mai încrezătoare, deciziile ei vor începe să fie luate cu mai multă încredere în ea însăși. Și asta, destul de ciudat, îi atrage pe alții. Cu toții iubim oamenii puternici, carismatici și încrezători. Fiecare dintre noi are un potențial enorm, o cantitate colosală de energie care este cheltuită pentru a ne reține și a ne reține sentimentele, pentru schimbări de care avem nevoie nu de noi, ci de altcineva. Nu voi crede niciodată că natura înțeleaptă, sau cineva, Dumnezeu, ar putea crea ciudați care au nevoie constant să se schimbe. Este important să înveți mai multe despre tine, să-ți asculți sentimentele și dorințele și să-ți urmezi propria cale unică. Iti doresc asta din toata inima!